Nimic nu e vesnic... totul e efemer

S-a constat ca omul poate trai fara hrana doua saptamani, fara apa cateva zile si doar cateva minute fara oxigen... si tu esti oxigenul meu.

Viata

mea a fost un lung sir de deziluzii, pana te-am cunoscut pe tine Dr.LOVE, doctorul care a insemnat un balsam pentru sufletul meu.

Am plans, am ras, am descoperit fericirea fiind impreuna... a fost ceva sublim. Am transformat noptile-n zile, nopti in care ne sarutam si ne iubeam pana la epuizare, iar zilele le petreceam veghindu-ne unul pe altul,crezand ca am descoperit vesnicia. Si asta nu demult... era raiul pe pamant.

Atunci am multumit zeilor si mi-am zis: nu voi lasa sa-mi scape fericirea si am luptat, am infrant primejdii vazute doar de mine si-am castigat multe batalii... dar razboiul?!

Si totusi... de la un timp simt ca te pierd putin cate putin, privind neputincioasa cum se stinge-n tine flacara pasiunii. Am senzatia ca stau pe nisipuri miscatoare si cu cat ma zbat mai mult sa te pastrez langa mine, cu atat tu te indepartezi spre alt decor, iar eu ma afund in hau, in haul suferintei prin care am mai fost dar pe care acum o traiesc pana la exacerbare.

Cine e de vina oare? Soarta desigur. Ea ne-a unit si tot ea ne desparte.

Simt cum te-ndepartezi si n-am nici o putere. Probabil a expirat timpul pentru consultatie. Da, Dr. LOVE pe care am tins sa-l cred doar al meu se-ndeparteaza lin si pleaca de la mine spre alte suflete spre a le vindeca... si apoi pleaca iar... si tot asa...

Istoria se repeta.