De ce are nevoie dragostea de dovezi?

Scrisoare de dragoste de la Dr_Love pentru Toti

De ce are nevoie dragostea de dovezi?

* "Fara dovezi, nu exista iubire!": prejudecata sau adevar? De ce avem sentimentul ca suntem in criza de mangaieri? Un specialist in probleme de suflet incearca sa lamureasca aceste intrebari *
Dr. Love:
-Cat de importante sunt dovezile de iubire intr-un cuplu?
-Foarte importante. Ele manifesta iubirea, o activeaza asemenea unui carburant, creeaza o admosfera benefica, de incredere reciproca, extrem de importanta pentru ca sentimentele sa se poata manifesta in plenitudinea lor. Pentru ca o relatie sa dureze, este vital ca partenerul sa stie ca e iubit. Dovezile de dragoste intensifica o relatie, o fac sa arda, indiferent de natura gesturilorde afectiune: mangaieri, declaratii, atentii... Sprijinul sufletesc si increderea sunt fundamentale intr-o relatie.
-Poate functiona un cuplu si fara dovezi de iubire?
-Nu. Iar daca totusi functioneaza, este vorba de un cuplu sudat pe alte interese decat dragostea: interese materiale, o reputatie care trebuie aparata, o relatie in care fiecare din parteneri traieste o viata dubla, dar raman impreuna datorita copiilor etc. E clar ca intr-o asemenea "asociere", sentimentele nu conteaza. Dar acolo unde ele exista, trebuie sa fie neaparat si dovezi. Oamenii care nu au curaj sa-si recunoasca sentimentele sau sa-si exprime sentimentele au probleme psihice grave, care se acutizeaza cu timpul. Nu doar ei sunt nefericiti, ci si cei alaturi de care traiesc. Este adevarat ca dupa un numar de ani, in unele cupluri, dovezile de dragoste nu mai sunt asa de romantice ca la inceput, dar partenerii stabilesc alte ritualuri de tandrete si afectiune, pentru a-si comunica dragostea. Gesturi marunte, cotidiene, care semnalizeaza ca focul mai arde, desi valvataile s-au mai potolit.
-Exista cupluri in care numai unul din parteneri isi manifesta dragostea prin dovezi. O asemenea relatie inegala poare dura?
-Persoana care isi exprima constant sentimentele, fara a primi un raspuns, dupa un timp mai scurt sau mai lung, va avea senzatia ca investeste in gol, cu toate ca lipsa unor dovezi "simtite" nu inseamna ca celalalt partenersi-a pierdut motivatia vietii de cuplu. Exista persoane cu firi mai reci, rezervate, pentru care manifestarea iubirii reprezinta un handicap, dar asta nu inseamna ca sunt lipsite de afectiune. Din pacate, un cuplu cu asemenea inegalitati de exprimare nu va functiona niciodata la maximum, insatisfactia celui care asteapta un raspuns care intarzie sa apara transformandu-se, adesea, in depresie. Nu o depresie de mers la doctor cu ea, dar una destul de accentuata, pentru a impinge viata de cuplu intr-o zona de umbra. Intarzierea in exces, lipsa dovezilor de iubire de care unii oameni au absoluta nevoie se transforma intr-o asteptare chinuitoare, care duce adeseori la rupturi. Mai exista, insa, o problema: toata lumea, noi, toti, avem tendinta sa asteptam de la partenerii nostri de viata mai multe dovezi de iubire decat suntem noi insine capabili sa oferim. Studii noi, realizate pe aceasta tema in Occident, dovedesc ca fiecare membru al unui cuplu asteapta de la tovarasul sau mai multa afectiune, intelegere, sinceritate si pretuire decat este el capabil sa dea.
-Dovezile de iubire se perimeaza?
-Niciodata, cata vreme sunt animate de un sentiment real. Chiar si telefonul cotidian, pe care il primesti la birou sau acasa, iti face bine. Simpla intrebare "ce faci?" e o dovada ca cineva se gandeste la tine, in ciuda tumultului zilei si a stresului. Exista un alt pericol pentru afectiune: exprimarea ei in exces, "zahariseala", coplesirea celui de langa tinecu un sentimentalism exacerbat. Dovezile de iubire trebuie sa fie ca sarea in bucate: fara ea, esti asemenea unui bolnav supus la regim, cu prea multa sare, te imbolnavesti.
-Sunt femeile mai dornice de dovezi de iubire decat barbatii?
-In privinta asta, nu exista deosebiri. Asteptarile in cadru unei relatii de dragoste sunt egale. Poate doar manifestarea afectiunii sa fie ceva mai romantica la femei. Dar e doar o parere.
-Cat de importanta propozitia: "Te iubesc"?
-Foarte importanta. Pentru ca sintetizeaza, in doar doua cuvinte, toate dovezile de iubire, toate gesturile prin care poate fi exprimat acest sentiment. Cand "te iubesc" exprima o realitate (si asta se simte imediat), el este un reper extraordinar de identificare sentimentala. Te recunosti in iubirea pe care o traiesti, devii atent la sentimentele celui de langa tine. La fel ca si in viata, identificarea sentimentala este datatoare de energie si bucurie. Un "te iubesc" spus din suflet are, adesea, efecte explozive. E incredibil ce puteri uriase ne confera un sentiment de dragoste impartasit. Si psihic, si fizic, functionam la parametri de exceptie.
-Cine se descurca mai bine cu "te iubesc"? Femeile sau barbatii?
-In mod surprinzator, testele efectuate pe aceasta problema dovedesc ca barbatii sunt mai dispusi ca femeile sa rosteasca aceste cuvinte. Poate din cauza ca reprezinta un angajament cu o doza mare de provocare. Femeile nu sunt pregatite sa "joace" la fel de tare ca barbatii. Ele au nevoie de timp.
-De ce le este asa de greu unor oameni sa rosteasca aceste cuvinte?
-Pentru ca nu sunt siguri ca cei carora le sunt adresate vor raspunde la fel. Intr-un fel, "te iubesc" reprezinta un risc. O oferta care, daca nu este acceptata imediat, seamna cu o infrangere. Te simti refuzat, nedorit, desi nu este totdeauna adevarat. Momentele de tensiune sentimentala nu se produc in acelasi timp. Fiecare din noi avem momente de varf si altele de cadere. Daca suntem "in vale", atunci cand survine declaratia de iubire, un raspuns ar fi fals. nu va grabiti, deci, nu rostiti aceste cuvinte si, mai ales, nu le transformati intr-o formalitate. Exista nenumarate momente in viata de cuplu cand afectiunea ambilor parteneri atinge nivelul optim de a rosti, in acelas timp, "te iubesc". Viata sentimentala are meandre foarte greu de ghicit dinafara. Un cantar de farmacie ar fi rudimentar pentru ea.
-Telenovelele si filmele de dragoste difuzate non-stop la televizor au vreo influenta asupra dovezilor de iubire?
-Cu siguranta, si anume - o influenta inhibanta. Cand auzi "te iubesc" spus pe banda rulanta (cum se intampla in serialele americane, cand cuvintele sunt rostite de personaje care abia se cunosc), chintesenta iubirii se transforma in banalitate, isi pierde puterea. Din fericire, iubirea adevarata este negativul unei telenovele. Este orice, in afara de surogat.

Oare e posibil?

o fata de 19 din Bucuresti.

Totul a inceput cand aveam zece ani , atunci l-am cunoscut pe el , pe Alex. Era intr-o miercuri cam pe la ora pranzului ( eram in cls. a 4-a ) si trebuia sa avem ora de religie. Se suna de intrare si pe usa clasei intra el ; si se prezinta "buna ziua copii eu sunt noul vostru profesor de religie P. Alexandru" . Asta nu a fost nimik. Anul scolar a decurs in ordine , imi amintesc ca am luat premiul 2 atunci si la materia pe care el ne-o preda ( religie ) ajunsesem la 10 de 10. La un moment dat chiar mi-a scris pe caiet "felicitari". A urmat clasa a5-a , el nu imi mai era profesor doar il vedeam prin scoala si ii dadeam buna ziua la fel ca si celorlalti profesori. A venit clasa a 6-a . Deja aveam 12 ani si trecusera 2 ani de cand il cunosteam pe "profu de religie" .

Cam de aici incepe totul. Eu am inceput sa intru intr-un anturaj cu un renume foarte prost pe la mine prin cartier si ma apucasem si de fumat. La scoala absentele si notele proaste incepusera sa se adune. In al doilea semestru din clasa a 6-a tocmai ma ascumsesem dupa scoala sa fumez , dupa ce am terminat de fumat am iesit din mica ascunzatoare chiar in fata la intrarea profesorilor in scoala. L-am vazut ca iese si m-am facut ca ma uit la vizier, i-am dat ca de obicei buna ziua si mi-a raspuns. M-am gandit sa merg cu el pana in localul celalalt al scolii, pe drum m-a intrebat de ce ma uitam la vizier iar eu i-am raspuns ca vroiam sa vad daca mai era anuntul cu cursurile de autoaparare. El m-a intrebat daca vreau sa ma apuc de alt sport ; mi-a spus ca are un prieten care e patron la un club de sah. Eu am acceptat iar el mi-a promis ca va vorbi. Eu am continuat chiulurile si golanimea si nu am mai apucat ca sa vorbesc cu el. Am reusit sa promovez clasa a6-a . A urmat clasa a7-a . Clasa noastra fusese mutata la etajul 2 chiar langa scara profesorilor ; si cum mie nu prea imi placea sa stau cu colegii in clasa stateam afara.

Am inceput sa-l vad zi de zi , pana intr-o zi cand l-am intrebat daca a rezolvat ceva cu sahul. Nu rezolvase . Intr-un final mi-a spus cam pe unde e . Dar nu m-am dus pentru ca era intr-o perioada in care reusisem sa-mi rup mana si o aveam in gips. Am inceput sa vorbim , pana cand intr-o zi i-am spus ca vreau sa-i zic ceva iar el mi-a raspuns sa cer voie cu cateva minute inainte de-a se suna si sa ma duc in clasa unde avea el ora si sa-i zic. Asa am facut . Cand am ajuns in clasa era singur ma astepta. S-a pus cu fundul pe o banca m-a luat de mana si mi-a zis sa-i zic. Iar eu i-am spus ca fumez. S-a uitat la mine si mi-a spus ca nu e bine pentru sanatatea mea. In momentul acela i-am jurat ca nu am sa mai fumez. Si nu am mai fumat , cu gasca o terminasem si m-am apucat sa invat. In cateva saptamani ajunsesem ceea mai buna elava din clasa , aveam cele mai mari note ; simteam mereu nevoia sa-l vad in scoala. Intr-o pauza l-am intrebat daca se supara , daca ii spun pe nume . El mi-a raspuns ca nu. Simteam mereu nevoia sa-l vad dar nu stiam de ce ( aveam decat 13 ani ) . In anul acela am luat premiul intai. Dupa festivitatea de premiere m-am dus la el si i-am spus sa-mi dea o poza de-a lui si el mi-a zis ca nu imi da ca oricum nu pleaca din scoala.

A urmat vacanta de vara , si cu toate ca intram in clasa a 8-a si stiam ca la sfarsit ma asteapta un examen de abia asteptam sa incep scoala. In prima zi din clasa a 8-a , in prima pauza mi-am intrebat diriginta daca profesorul P.Alexandru e in scoala. Raspunsul a fost unul f. dureros "NU" deoarece nu mai preda in scoala. In acel moment am intrat in clasa plagand si nu am mai putut ramane la scoala si am venit acasa. Stiind ca mama era la munca si venea tarziu m-am dus la magazin si mi-am cumparat tigari apoi am vazuto sticla de vin in casa si m-am imbatat rau de tot. In aceea zi mi-am dat seama ce simt pentru el. Am jurat ca nu conteaza cat timp va dura dar il voi gasi ( nu aveam nr. lui de telefon , nu stiam unde sta , nici macar zona) deci nu mai stiam absolut nimik de el. Au trecut asa 3 ani de cautari , de suferinta , dor si lacrimi. Reusisem sa intru la liceu si eram in clasa a10-a . Chiar in ziua in care implineam 17 ani m-am hotarat sa chiulesc de la liceu pentru a ma duce inca o data in fosta mea scoala si sa mai incerc inca o data sa aflu de el. Am intrat la secretariat si acolo mi s-a spus ca numai e in invatamant dar stie ca si-a deschis o patiserie in zona X ( nu are rost sa mentionaz zona ) . M-am suit in tramvai si m-am dus in aceea zona luand toate patiseriile la rand intreband de el. La ultima patiserie din acea zona am dat de el.

Cand am vazut ca-l gasisem nu-mi venea sa cred , totul era un vis era ceva fantastic , pluteam de fericire. Cand l-am vazut l-am luat in brate si l-am pupat pe obraz . M-a recunozcut desi trecusera trei ani. Asta cred ca a fost cel mai frumos cadou din viata mea pe care l-am primit de ziua mea de nastere. Acum am 19 ani, au trecut doi ani de cand l-am gasit si l-am pierdut din nou numai pt. ca i-am spus dupa 9 ani de zile "TE IUBESC ALEX". Acum suntem certati, ma doare asta, in special ca drumul meu la liceu e prin fata firmei lui si-l vad si suntem doi straini, doar ne uitam unul la altul si atat. Oare e posibil sa fim impreuna ? Are 31 de ani, eu am 19; dar ce conteaza varsta atunci cand iubesti din toata inima ?

Iubire ca-n filme...

Iubire ca-n filme... - poveste de dragoste adevarata

O persoana normala... cu nevoi speciale... asha mea placut mereu sa ma privesc... Unori viata ne rezerva surprize mai mari decat termenul in sine desemneaza... Am avut o relatie de un an si jumatate in care practic eu si el am agonizat... Despartirea s`a concretizat prin simpla apasare a unei taste... Eram strict convinsa pe perioada relatiei ca altul ca el n`am sa gasesc... ca n`am sa mai iubesc si ca viata mea amoroasa se va sfarsi in punctul despartirii mele de el... Dar dupa cum am zis mai sus viata ne rezerva surprize mai mari decat termenul in sine desemneaza ...

Totul a inceput "pe net"... Cand l`am cunoscut pe "El", practic imi provoca disgratsie tot ce avea legatura cu el... Me`a furat poze din calculator cu ajutorul unui program.Doamne cat l`am detestat in momentul ala.Pur si simplu imi "violase" intimitatea... Il vedeam ca pe un mare cumul de figuri adolescentine..o pata si un afront la intreaga feminitate...

Cu timpul am inceput sa imi schimb ideile... sa il privesc altfel... dar parca tot nu era de ajuns.Imi spunea ca n`a iubit niciodata ... ca nu o va face... ma intriga... ma incapatana... Pana intr`o zi cand mi`a zis ca ma iubeste... N`am stiut practic ce reactie sa am... Am luat`o ca pe o gluma (cam proasta in acele momente gluma lui). Cu timpul "gluma" a prins proportsii si imi place sa cred ca acum traim o frumoasa poveste de dragoste... Poate cea mai frumoasa. Nu pot sa vad viata fara el... Fara "cumulul meu de figuri adolescentine"... Si asa "cosmarul meu de pe net" a devenit cel mai frumos vis... care`mi da putere si ma implineste... zambetul cu care inkei ziua si cel cu care o`ncep... Cel mai curat si mai frumos gand al meu... Aceesi inima ce bate`n 2 fiintse atat de diferite si totusi atat de asemanatoare... Si pentru prima oara in 20 de ani traiesc fiorii unei frumoase iubiri..."Am iesit din decor"... si traim o "iubire ca in filme" :)